Cod galben de vijelii, ploi torențiale și descărcări electrice în 31 de județe

observatorulnationaltv
Disclosure: This website may contain affiliate links, which means I may earn a commission if you click on the link and make a purchase. I only recommend products or services that I personally use and believe will add value to my readers. Your support is appreciated!

Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit avertizarea Cod galben de instabilitate atmosferică până sâmbătă, la ora 21:00, fiind vizate 31 de judeţe.
Potrivit meteorologilor, de joi, ora 23:00, până sâmbătă, ora 21:00, în Moldova, sudul şi estul Transilvaniei, local în Dobrogea şi Muntenia, precum şi în zonele de munte, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi 20-25 de itri de apăl/mp şi pe arii restrânse 50 – 70 de litri de apă/mp. ANM precizează că fenomene similare se vor semnala şi în restul ţării, dar pe arii mai restrânse, îndeosebi în timpul după-amiezelor.
Se vor afla sub Cod galben judeţele: Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Brăila, Tulcea, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamţ, Suceava, Harghita, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, şi, parţial, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Sălaj, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Mehedinţi, Gorj şi Vâlcea.
În intervalul menţionat, îndeosebi în regiunile estice şi sud-estice, în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali, mai ales în cursul după-amiezilor şi la începutul nopţilor, vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua izolat aspect de vijelie. Prin acumulare sau în perioade scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de peste 20-25 l/mp şi pe arii restrânse 40-50 l/mp.
Conform sursei citate, instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată până la sfârşitul acestei săptămâni.

Sursă: Agerpres
Share This Article
Leave a Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *