Avertisment de vreme rea în cea mai mare parte a ţării

observatorulnationaltv
Disclosure: This website may contain affiliate links, which means I may earn a commission if you click on the link and make a purchase. I only recommend products or services that I personally use and believe will add value to my readers. Your support is appreciated!
Până duminică la ora 18:00, va fi în vigoare o informare meteo de ninsori, lapoviţă, ploi şi polei, în restul teritoriului.
În intervalul menţionat precipitaţiile vor continua în cea mai mare parte a ţării. În Dobrogea, Muntenia şi estul Olteniei vor predomina ploile, în Moldova şi în Transilvania vor fi precipitaţii mixte, iar în restul teritoriului va continua să ningă. Pe arii restrânse precipitaţiile vor fi importante cantitativ. Vor fi depuneri de polei în nordul şi nord-estul Munteniei, local în Moldova şi pe spaţii mai mici în Transilvania şi Oltenia.
La altitudini sub 1.500 metri în estul Carpaţilor Meridionali şi în cei de Curbură temporar se vor semnala precipitaţii mixte ce vor favoriza formarea de gheţuş sau polei.
Vântul va avea intensificări la munte, unde rafalele vor depăşi 60 km/h, dar şi în regiunile sudice şi sud-estice, cu viteze în general de 45 – 55 km/h.
Share This Article
Leave a Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *