Premierul Dăncilă – întrevedere cu Juncker şi Timmermans

observatorulnationaltv
Disclosure: This website may contain affiliate links, which means I may earn a commission if you click on the link and make a purchase. I only recommend products or services that I personally use and believe will add value to my readers. Your support is appreciated!

Preşedintele şi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker şi Frans Timmermans, au salutat „abordarea europeană” a prim-ministrului Viorica Dăncilă şi sprijinul Guvernului României pentru proiectul european, în cadrul întrevederii avute marţi la Bruxelles, a informat Biroul de presă al Executivului.
Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, în cadrul întâlnirii, au fost discutate, de asemenea, rezultatele alegerilor europarlamentare.
„Preşedintele Juncker i-a mulţumit premierului Viorica Dăncilă pentru activitatea excelentă de până acum a Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, care a închis peste 100 de dosare, dintre care cele mai importante sunt cele privind Poliţia Europeană de Frontieră şi Garda de Coastă, Autoritatea Europeană pentru Muncă, Directiva Copyright şi Directiva Gaz. Preşedintele CE a subliniat că această abordare trebuie să continue, în special în ceea ce priveşte avansarea Cadrului Financiar Multianual şi pregătirea Agendei Strategice 2019-2024”, se arată în comunicat.
Totodată, cei doi lideri ai Comisiei Europene „au salutat angajamentul Guvernului României de a nu avansa reformele controversate din sistemul judiciar şi reluarea imediată a dialogului în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, cu scopul de a înregistra progrese în reformele din sistemul judiciar şi în lupta împotriva corupţiei”.
„Cei doi oficiali au reconfirmat angajamentul Comisiei Europene de a lucra în strânsă cooperare cu autorităţile române pentru a găsi soluţii în privinţa aspectelor legate de statul de drept şi pentru a relua progresele în cadrul MCV”, se mai arată în comunicat.

Share This Article
Leave a Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *