Audi Q3 căutat de autorităţile din Italia, descoperit de polițiștii de frontieră în Borșa

observatorulnationaltv
Disclosure: This website may contain affiliate links, which means I may earn a commission if you click on the link and make a purchase. I only recommend products or services that I personally use and believe will add value to my readers. Your support is appreciated!

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial a Poliției de Frontieră Maramureș au indisponibilizat un autoturism marca Audi Q3, în valoare de 140.000 lei, ce figura în bazele de date ca fiind căutat de autoritățile din Italia.
Ieri, 13 noiembrie a.c., în jurul orei 12.30, pe timpul unor misiuni de supraveghere și control în zona de competență, un echipaj din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș a identificat pe o stradă de pe raza orașului Borșa, un autoturism marca Audi Q3, an de fabricaţie 2017.
Cu ocazia unor verificări specifice, polițiștii de frontieră au constatat că mașina este semnalată, în bazele de date, ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autoritățile din Italia, cu doar o zi înainte.
Drept urmare, autoturismul în valoare de aproximativ 140.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș până la finalizarea cercetărilor, în cauză fiind întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.

Share This Article
Leave a Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *