Polonia ia în considerare expulzarea a 45 de diplomaţi ruşi suspectaţi de spionaj

admin
By admin
2 Min Read
Disclosure: This website may contain affiliate links, which means I may earn a commission if you click on the link and make a purchase. I only recommend products or services that I personally use and believe will add value to my readers. Your support is appreciated!

Serviciile poloneze de contraspionaj (ABW) au anunţat miercuri că au identificat 45 de diplomaţi ruşi suspectaţi de spionaj şi au cerut Ministerului de Externe să îi expulzeze, informează AFP şi Reuters.

 

„Agenţia de securitate internă a stabilit o listă de 45 de persoane care lucrează în Polonia sub acoperirea unor activităţi diplomatice (…) şi care desfăşoară de fapt o activitate de spionaj împotriva Poloniei, dar şi împotriva aliaţilor noştri”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al ABW, Stanislaw Zaryn.

 

Lista a fost înaintată Ministerului de Externe, a afirmat el. Lista „include ofiţeri ai serviciilor speciale ale Federaţiei Ruse şi persoane care colaborau cu ei”, a adăugat Zaryn.

 

Ulterior, pe Twitter, el a precizat că „ABW cere expulzarea lor de pe teritoriul Poloniei”.

 

Totodată, purtătorul de cuvânt a mai anunţat inculparea pentru spionaj în favoarea Rusiei a unui polonez care lucra în arhivele primăriei din Varşovia.

 

Un purtător de cuvânt al guvernului polonez a precizat că ambasadorul Rusiei la Varşovia a fost convocat la Ministerul de Externe şi că în cursul zilei vor fi anunţate deciziile privind paşii următori.

 

La Moscova, Ministerul de Externe rus a transmis că va răspunde dacă diplomaţii săi sunt expulzaţi din Polonia, potrivit agenţiei ruse de presă RIA.

Share This Article
Leave a Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *