observatorulnationaltv

3985 Articles

A picat ordinea de zi în Parlament! Moțiunea de cenzură nu va mai putea fi votată sâmbătă

A picat ordinea de zi în Parlament! Florin Iordache a declarat ședința închisă. „Programul și ordinea de zi au fost…

Felix Bănilă și-a dat demisia din fruntea DIICOT

Felix Bănilă a demisionat din funcția de procuror-șef al DIICOT. Anunțul vine la două zile după ce președintele Klaus Iohannis…

Moțiunea de cenzură, votată sâmbătă

Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului au decis miercuri, în lipsa reprezentanţilor Opoziţiei, ca dezbaterea şi votul…

Primăria Petroșani – 4.000 de lei pentru editarea și tiărirea de cărți dedicate evenimentului – 70 de ani de la înființarea Clubului de Handbal Știința Petroșani

Clubul de Handbal Știința Petroșani împlinește anul acesta 70 de ani de la înființare, iar Primăria municipiului Petroșani a dorit…

Primăria Petoșani – Balurile bobocilor, susținute și de la bugetul local

Primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob – Ridzi, a inițiat un astfel de proiect de hotărâre, care a fost aprobat în Consiliul…

Primăria Petroșani – 4.000 de lei pentru Ziua Mondială a Educatorului

Dascălii din Petroșani vor fi serbați, așa cum s-a întâmplat mereu în ultimii ani, de administrația publică locală. 4.000 de…

Daniela Dodean Monteiro, viitor cetățean de onoare al Aradului

Daniela Dodean Monteiro adună premiu după premiu! Campioana europeană la tenis de masă va primi titlul de cetățean de onoare…

Prognoza meteo – Un val de aer polar va afecta România începând de joi

Vremea va fi în general instabilă. Vor fi înnorări temporar accentuate şi perioade în care se vor semnala averse ce…

Elevi de la Şcoala de Poliţie din Prahova, surprinși în timp ce se drogau cu cannabis

Doi elevi ai Şcolii de Poliţie "Vasile Lascăr" au fost exmatriculaţi, după ce au fost prinşi că se drogau cu…

Spargere ca în filme în cartierul Colonie din Petroșani – VIDEO

Polițiștii din Petroșani îi caută pe cei care au spart, în noaptea de luni spre marți, un magazin din cartierul…

- Advertisement -
Ad image