Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Olt au efectuat 3 percheziții într-o cauză de pornografie infantilă.…
Vineri este ultima zi în care procurorii îşi pot depune candidatura la selecţia organizată de Ministerul Justiţiei pentru funcţia de…
Guvernul a aprobat în ședința de joi, 23 august 2018, o Ordonanță, în baza legii de abilitare a Guvernului de…
Un tânăr de 22 de ani, din oraşul Simeria, a murit iar alte două persoane au fost rănite grav într-un…
Procurorii Parchetului Capitalei au dispus reţinerea a încă două persoane în dosarul privind furtul armei femeii jandarm, agresată în timpul…
Premierul Viorica Dăncilă, a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că se încearcă un asalt asupra instituţiilor statului, iar prima…
Judecătorii Tribunalului Satu Mare au pronunțat, joi, sentința în cazul triplei crime din Satu Mare, în care Răzvan Rentea este…
Timp de trei zile, centrul municipiului Petroșani va găzdui o nouă ediție a ”Festivalului berii”. Evemimentul este organizat de o…
Primăria Petroșani va lua bani din creditul contractat în anul 2015 tocmai pentru a putea continua lucrările de investiții, respectiv…
Operatorul de apă şi apă uzată din Valea Jiului, Apa Serv Valea Jiului SA, a decis să extindă sistemul de…
Sign in to your account