Moldoveanul Nicolae Tanovițchii (Team Novak) s-a impus la ediția a 12-a a celei mai vechi competiții autohtone din calendarul UCI. El a fost urmat…
Vrei să iți condimentezi puțin viața sexuală și nu știi cum să o faci, atunci noi te ajutăm cu niște…
Ingrediente (4 porții) 500 g broccoli 800 ml supă de legume 2 cartofi 2 morcovi 1 ardei iute boia de ardei…
Polițiștii au intervenit, ieri, la peste 3.550 de evenimente, au aplicat aproximativ 6.800 de sancțiuni contravenționale, fiind constatate peste 900…
Începând de miercuri, 15 august, pe toată durata minivacanței, peste 4.600 de pompieri salvatori cu aproape 3000 de mijloace tehnice…
Pentru Universitatea Politehnica Timișoara, recunoașterea, la nivel național sau internațional, a rezultatelor obținute de cadrele didactice sau de studenți în…
Mijlocașul de 33 de ani, câștigător al Cupei Elveției, a debutat pentru bucureșteni în egalul 1-1, cu Aerostar Bacău, în…
Bărbatul căutat sub acuzaţia că ar fi furat o armă în busculada de vineri seară a fost prins de poliţişti.…
5.500 de lei a alocat Consiliul Local al municipiului Petroșani pentru organizarea evenimentului ce va avea loc în această lună…
Aproximativ 25.000 de pachete de ţigări de contrabandă, în valoare totală de peste 150.000 de lei, au fost descoperite de…
Sign in to your account