INFRACȚIONALITATE

Închisoare pe viață pentru autorul triplului asasinat de la Satu Mare

Judecătorii Tribunalului Satu Mare au pronunțat, joi, sentința în cazul triplei crime din Satu Mare, în care Răzvan Rentea este…

POLIȚIA DE FRONTIERĂ: 42 de persoane din Irak, Palestina și Siria intenţionau să iasă ilegal din ţară, ascunse în interiorul unui autocamion – VIDEO

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac – Csanadpalota - judeţul Arad au descoperit 42 de…

Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, prin punctele de trecere ale frontierei au trecut aproximativ 240.100 persoane, cetățeni români și străini,…

SURPRINȘI ÎN FLAGRANT DELICT ÎN TIMP CE AR FI ÎNCERCAT SĂ VÂNDĂ DROGURI

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța și ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime, sub coordonarea…

ACŢIUNI PENTRU PROTECŢIA FONDULUI FORESTIER NAŢIONAL

Aproape 32.000 de metri cubi de lemn, în valoare de peste 9.300.000 de lei, au fost confiscați de polițiști în…

ACȚIUNILE POLIȚIȘTILOR, ÎN ULTIMELE 24 DE ORE

Polițiștii au intervenit, ieri, la peste 3.800 de evenimente, au aplicat peste 8.400 de sancțiuni pentru fapte antisociale și au…

- Advertisement -
Ad image